Cele mai stranii coincidențe din istorie

Desigur, coincidențe se întâmplă tot timpul: ne gândim la cineva și doar câteva clipe mai târziu primim un telefon de la respectiva persoană.  Alteori, avem în minte un cântec, iar în secunda următoare el începe la radio.

Cel mai adesea, coincidențele nu au o semnificație importantă, dar uneori ele sunt extrem de bizare sau au un impact major asupra lumii în care trăim. Iată câteva dintre cele mai uimitoare, remarcabile și ciudate coincidențe din istorie.

Legătura J. F. Kennedy – Abraham Lincoln

Coincidente - JFK Lincoln

Președinții americani John F. Kennedy și Abraham Lincoln sunt legați de o serie de coincidențe cel puțin ciudate. Ei au fost aleși în funcție la exact 100 de ani distanță (Lincoln în 1860, Kennedy în 1960). Amândoi au fost urmați la conducerea țării de persoane cu numele „Johnson”, iar cei doi Johnsoni s-au născut la exact 100 de ani distanță unul de celălalt (Andrew Johnson în 1808, Lyndon B. Johnson în 1908).

Atât Lincoln, cât și Kennedy au murit asasinați. Asasinii lor s-au născut la o distanță de 100 de ani unul de celălalt (John Wilkes Booth în 1939 și Lee Harvey Oswald în 1939), iar amândoi au murit înainte de a fi judecați.

Lincoln a fost împușcat într-un teatru și asasinul lui a fost capturat într-un depozit. Pe de altă parte, Kennedy a fost împușcat dintr-un depozit și asasinul lui a fost prins într-un teatru. Coincidențele nu se opresc, însă, aici: Lincoln avea o secretară pe nume Kennedy, iar Kennedy avea o secretară pe nume Lincoln.

Gavrilo Princip și Arhiducele Franz Ferdinand

Coincidente - Princip Franz Ferdinand

E puțin probabil ca tânărul bosniac de 20 de ani Gavrilo Princip să-și fi dat seama că acțiunile lui vor schimba radical cursul istoriei secolului XX. Princip a fost cel care i-a asasinat pe Arhiducele Franz Ferdinand, liderul austro-ungar, și pe soția acestuia în iunie 1914.

Asasinarea celor doi a fost primul dintr-un lanț de evenimente care au determinat izbucnirea unuia dintre cele mai sângeroase războaie din istorie. Mai mult, ea a creat climatul propice pentru apariția comunismului și nazismului în următoarele decenii.

Partea proastă este că toate acestea nu s-ar fi întâmplat dacă nu s-ar fi petrecut o remarcabilă coincidență. Princip făcea parte dintr-un grup de conspiratori care intenționau să-l ucidă pe Arhiduce în acea zi, dar care renunțaseră la plan pe ultima sută de metri.

Întâmplarea face că în acea fatidică zi Pincip tocmai ieșea dintr-un restaurant când soarta i l-a adus în cale pe Franz Ferdinand. Mașina în care se aflau Arhiducele și soția sa s-a oprit la doar câțiva metri de Princip. Șoferul intrase pe o stradă greșită și tocmai voia să întoarcă, iar tânărul bosniac a profitat de ocazie și i-a împușcat pe cei doi.

Titanic și Titan

Coincidente - Titanic

În 1898, scriitorul Morgan Robertson a scris o nuvelă cu titlul „Inutilitate sau epava lui Titan”, care a prevestit în detaliu scufundarea legendarului vas Titanic, ce avea să se petreacă 14 ani mai târziu. Cartea are drept subiect călătoria unui vapor de lux britanic, HMS Titan.

Acesta lovește un aisberg în timpul traversării nordului Oceanului Atlantic și se scufundă, iar mii de pasageri mor din cauză că nu existau suficiente bărci de salvare. Similitudinile dintre evenimentul descris în cartea lui Robertson și scufundarea vasului Titanic din 1912 sunt frapante.

Atât Titan, cât și Titanicul erau vase de lux cu o lungime de aproximativ 240 de metri. Ambele au lovit un aisberg în luna aprilie, în timp ce traversau Oceanul Atlantic cu o viteză de 25 de noduri. Atât în ficțiune, cât și în realitate, 2.500 de oameni au pierit în tragicul eveniment.

Cometa Halley și viața lui Mark Twain

Coincidente - Mark Twain

Cometa Halley trece pe lângă Pământ o dată la 76 de ani, astfel că puțini sunt cei care prind trecerea ei de două ori în viață. O astfel de persoană este scriitorul Mark Twain, care s-a născut în 1835, în timp ce cometa tocmai trecea pe lângă planeta noastră, și a murit în 1910, exact când cometa era din nou vizibilă de pe Terra.

Mai ciudat însă este faptul că în 1909 Mark Twain chiar a prezis în ce circumstanțe își va găsi sfârșitul:

„M-am născut odată cu cometa Halley în 1835. Ea vine din nou anul viitor şi mă aştept să părăsesc lumea aceasta odată cu ea. Va fi cea mai mare dezamăgire din viaţa mea dacă nu plec odată cu cometa Halley. Cel Atotputernic a spus, fără îndoială: Acum se află aici aceşti doi ciudaţi de neînţeles, ei au venit împreună şi trebuie să plece împreună”.

Regele Umberto I și proprietarul de restaurant din Monza

Coincidente - Umberto I

Pe 28 iulie 1900, Regele Umberto I al Italiei se afla în orașul Monza și a decis să ia masa la un restaurant local. Proprietarul restaurantului l-a servit personal pe rege, iar întâlnirea dintre cei doi a fost foarte ciudată. Pe lângă o puternică asemănare fizică, cei doi au descoperit că poartă același nume, s-au născut în aceeași zi (14 martie 1844), în același oraș.

Coincidențele nu s-au oprit la asta: soțiile amândurora se numeau Margherita și ambele cupluri aveau un fiu pe nume Vittorio. Și pentru că viețile celor doi erau atât de asemănătoare, nici morțile lor n-au diferit prea mult. A doua zi, proprietarul restaurantului a fost împușcat din greșeală și a decedat, iar regele Umberto I a fost asasinat câteva ore mai târziu.

______________________________________________

sursa: google – incredibilia.ro (preluare crystal)

Despre CRYSTAL

Lasă lumea să se desfășoare în fața ochilor tăi fără să încerci mereu să o înțelegi. Lasă relațiile să decurgă firesc, de vreme ce toate lucrurile se așază într-o ordine divină. Nu te strădui din răsputeri să înfăptuiești un lucru – pur și simplu lasă lucrurile să evolueze de la sine. Nu te obosi permanent să înțelegi oamenii. Când așteptările tale au fost înșelate, așa trebuia să se întâmple. Transformă-te într-un observator foarte fin, judecă mai puțin, ascultă mai mult. Acordă-ți timp pentru a-ți deschide mintea în fața fascinantului mister și a incertitudinii pe care cu toții o resimțim.
Acest articol a fost publicat în CURIOZITATI, DIVERSE, MISTERE, Uncategorized și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Cele mai stranii coincidențe din istorie

  1. Pingback: Cele mai stranii coincidențe din istorie-publicat de Cristian ILIESCU- RadioMetafora.ro

Lasă un comentariu