19 irakieni, solicitanți de azil în România, depistați încercând să treacă ilegal granița în Ungaria

Polițiștii din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Curtici (Arad) au depistat 19 cetățeni din Irak, solicitanți de azil în România, care au încercat să iasă ilegal din țară, informează IGPF.

”În data de 15.09.2017, în jurul orei 05:45, în cadrul unei acțiuni specifice pentru combaterea migrației ilegale, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului PF Curtici au observat 19 persoane care se deplasau pe jos, pe câmp, spre Ungaria. Persoanele în cauză au fost reținute la aproximativ 500 de metri interior față de linia de frontieră și au fost conduse la sediul Sectorului Poliției de Frontieră Curtici pentru cercetări”, se arată într-un comunicat transmis sâmbătă AGERPRES.

Astfel, s-a stabilit că cei în cauză sunt cetățeni din Irak 4 femei, 11 bărbați și 4 minori solicitanți de azil în România, adulții având vârste cuprinse între 23 și 37 de ani, iar minorii între 2 și 16 ani.

19 irakieni, solicitanți de azil în România, depistați încercând să treacă ilegal granița în Ungaria

La cercetări, cetățenii irakieni au declarat că intenționau să ajungă într-un stat din Spațiul Schengen și au recurs la această metodă pentru că nu posedau o viză valabilă. Au mai relatat că s-au deplasat cu autoturisme taxi până în localitatea Curtici, de unde și-au continuat călătoria pe jos până în momentul reținerii, precizează IGPF.

Polițiștii de frontieră au procedat la întreruperea călătoriei persoanelor în cauză și au întocmit actele de urmărire penală pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale.


sursa: google-realitatea.net (preluare integrala crystal)
Anunțuri

Despre CRYSTAL

Lasă lumea să se desfășoare în fața ochilor tăi fără să încerci mereu să o înțelegi. Lasă relațiile să decurgă firesc, de vreme ce toate lucrurile se așază într-o ordine divină. Nu te strădui din răsputeri să înfăptuiești un lucru – pur și simplu lasă lucrurile să evolueze de la sine. Nu te obosi permanent să înțelegi oamenii. Când așteptările tale au fost înșelate, așa trebuia să se întâmple. Transformă-te într-un observator foarte fin, judecă mai puțin, ascultă mai mult. Acordă-ți timp pentru a-ți deschide mintea în fața fascinantului mister și a incertitudinii pe care cu toții o resimțim.
Acest articol a fost publicat în EUROPA, STIRI SI INFORMATII, Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s