Descoperire remarcabilă a unui cercetător român…

Proiect demarat din 2009 – Implantul ortopedic dizolvabil, oferă un imens avantaj pentru pacienți!

Românca Lia Stanciu activează la celebra Universitate Purdue (SUA), ca profesor universitar, și, în urma unor cercetări de durată, a dezvoltat o tehnologie medicală extraordinară, care s-ar putea să conducă, în viitorul apropiat, la înlocuirea implanturilor ortopedice de oțel și de titan cu dispozitive realizate dintr-un nou material, cu mari beneficii pentru pacienții care au trecut prin traumatisme osoase.

Lia Stanciu a absolvit facultatea de chimie a Universității din București iar în SUA, la Universitatea Purdue (instituție în care activează de aproape doisprezece ani), a dobândit titlul de profesor universitar de ingineria materialelor în august 2016.

a

Revoluționarul material pe care îl folosește românca pentru substituirea implanturilor de titan sau oțel are o proprietate extraordinară. Spre deosebire de implanturile ortopedice clasice, ce rămân fixate de os pentru tot restul vieții pacientului sau necesită o nouă intervenție pentru a fi extrase, materialul inventat de către prof. Lia Stanciu este pur și simplu… dizolvabil. Românca de la Purdue lucrează la acest proiect, cu echipa sa, încă de acum 8 ani și declară că a pus mult suflet în munca sa. Rezultatul este pe măsură!

Un os care a trecut printr-un traumatism sever poate avea nevoie, până la completa refacere, de mai multe luni. Rolul unui dispozitiv (implant) clasic este de a uni, în urma unei intervenții chirurgicale, segmentele de os vătămate și a le fixa corespunzător. După vindecare, implantul obișnuit – de titan sau oțel inoxidabil – rămâne atașat de os. Ei bine, datorită creației conaționalei noastre pacienții cărora li se vor aplica implanturi în urma unor traumatisme nu vor mai trebui să poarte un corp străin în interiorul organismului o viață întreagă și nici să suporte o intervenție invazivă. Pentru că implanturile se vor resorbi, după vindecarea osului.

Scopul pe care și l-a propus cercetătoarea româncă a fost ca materialul să fie absorbit de către organism în mod gradual, după trecerea unui interval de doi ani. Totodată, materialul trebuie să fie suficient de puternic pentru a rezista vreme de șase luni, spre a susține osul afectat până la consolidare.

Avantajul noului material este că nu vor mai fi necesare eventuale intervenții chirurgicale ulterioare, pentru înlăturarea implantului, de vreme ce acesta este asimilat de către organism, în timp.

„Pacienții nu vor mai trebui să treacă prin operaţii suplimentare după doi ani şi, în mod sigur, nu vor mai trebui să stea cu acele tije şi şuruburi în corp pentru restul vieţii“, arată prof. Stanciu.

Remarcabil este și faptul că din studiile efectuate până în prezent rezultă că materialul inovator n-are efecte toxice sau nedorite asupra organismelor în care se află. Prof. Lia Stanciu nădăjduiește că noile implanturi ortopedice dizolvabile vor deveni disponibile pe parcursul următorului deceniu, în beneficiul pacienților din întreaga lume!

 

Sursa: http://www.wlfi.com, engineering.purdue.edu(cunoastelumea.ro-preluare)
Anunțuri

Despre Eurocrystal

Lasă lumea să se desfășoare în fața ochilor tăi fără să încerci mereu să o înțelegi. Lasă relațiile să decurgă firesc, de vreme ce toate lucrurile se așază într-o ordine divină. Nu te strădui din răsputeri să înfăptuiești un lucru – pur și simplu lasă lucrurile să evolueze de la sine. Nu te obosi permanent să înțelegi oamenii. Când așteptările tale au fost înșelate, așa trebuia să se întâmple. Transformă-te într-un observator foarte fin, judecă mai puțin, ascultă mai mult. Acordă-ți timp pentru a-ți deschide mintea în fața fascinantului mister și a incertitudinii pe care cu toții o resimțim.
Acest articol a fost publicat în INVENTII, SANATATE, STIRI SI INFORMATII, Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s