Marine Le Pen neagă responsabilitatea Franţei pentru arestarea şi deportarea evreilor în Germania naziste

Marine Le Pen, liderul partidului extremist francez Frontul Naţional şi candidat la preşedinţia Franţei, a negat responsabilitatea statului francez pentru arestarea evreilor din Paris în anul 1942 şi deportarea lor în Germania nazistă, unde cei mai mulţi au pierit în lagărele de exterminare.

Fostul preşedinte Jacques Chirac, dar şi actualul şef al statului francez, Francois Hollande, şi-au cerut scuze pentru rolul jucat de poliţia franceză în cadrul operaţiunii de arestare a evreilor din Paris, care au fost strânşi în incinta velodromului Vel d’Hiv, ulterior fiind deportaţi în Germania nazistă. Într-o săptămână au fost arestaţi peste 13.000 de evrei, inclusiv aproximativ 4.000 de copii.

Debate For French Presidential Election On BFMTV

„Nu cred că Franţa este responsabilă pentru Vel d’Hiv”, a declarat Le Pen pentru postul LCI.

„Cred că dacă e să vorbim la modul general de vinovaţi, atunci cei aflaţi la putere în acel moment sunt responsabili. Nu Franţa”, a completat Le Pen.

Liderul formaţiunii Frontul Naţional a mai declarat că autorităţile franceze „au învăţat copiii noştri că au toate motivele să-şi critice (ţara), şi să vadă (poate) doar cele mai întunecate aspecte ale istoriei noastre”.

„Aşa că eu vreau ca ei să fie din nou mândri că sunt francezi”, a adăugat Le Pen.

Emmanuel Macron, principalul contracandidat al lui Le Pen, a declarat că „unii au uitat că Marine Le Pen este fiica lui Jean-Marie Le Pen”, făcând referire la fondatorul Frontului Naţional, care în repetate rânduri a făcut declaraţii antisemite şi rasiste, inclusiv afirmând că Holocaustul este „un detaliu al istoriei”, relatează postul France 24 pe pagina electronică.

sursa:mediafax.ro
Anunțuri

Despre Eurocrystal

Lasă lumea să se desfășoare în fața ochilor tăi fără să încerci mereu să o înțelegi. Lasă relațiile să decurgă firesc, de vreme ce toate lucrurile se așază într-o ordine divină. Nu te strădui din răsputeri să înfăptuiești un lucru – pur și simplu lasă lucrurile să evolueze de la sine. Nu te obosi permanent să înțelegi oamenii. Când așteptările tale au fost înșelate, așa trebuia să se întâmple. Transformă-te într-un observator foarte fin, judecă mai puțin, ascultă mai mult. Acordă-ți timp pentru a-ți deschide mintea în fața fascinantului mister și a incertitudinii pe care cu toții o resimțim.
Acest articol a fost publicat în EUROPA, STIRI SI INFORMATII, Uncategorized, UNIUNEA EUROPEANA. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s