Pământul, format din două planete

Pământul de la începuturi s-a amestecat cu o planetă-copil numită Theia, ca urmare a unei coliziuni petrecute în urmă cu 4,5 miliarde de ani, au descoperit oamenii de știință.

Pământul este de fapt format din două planete care s-au reunit într-o coliziune, care a fost atât de violentă că a format Luna, oamenii de știință au concluzionat.

Inițial s-a crezut că Luna a fost creată atunci când o planetă mai mică numită Theia s-a lovit de Pământ și apoi s-a despărțit de acesta, trimițând o bucată mai mică în spațiu unde a fost prinsă în gravitația Pământului.

Dar, dacă acesta a fost cazul, Luna ar avea o compoziție chimică diferită de Pământ, pentru că ar fi formată, în principal, de Theia.

Cu toate acestea, după ce au studiat roci ale astrului ceresc aduse de astronauți din misiunile Apollo, oamenii de știință de la Universitatea din California au descoperit că izotopii lor de oxigen sunt aceiași ca pe Pământ.

Astfel s-a ajuns la următoarea concluzie: coliziunea dintre Theia și Pământul de la începuturi a fost atât de violentă încât cele două planete efectiv s-au contopit pentru a forma o nouă planetă, din care o bucată a fost „scăpată” în afară formând Luna.

„Nu vedem nicio diferență între izotopii de oxigen ai Lunii și cei ai Pământului; aceștia sunt imposibil de distins”, a declarat Edward Young, autorul principal al noului studiu și profesor la UCLA de geochimie și cosmochimie, potrivit The Telegraph.

______________________________________________

sursa:dcnews.ro
Anunțuri

Despre Eurocrystal

Lasă lumea să se desfășoare în fața ochilor tăi fără să încerci mereu să o înțelegi. Lasă relațiile să decurgă firesc, de vreme ce toate lucrurile se așază într-o ordine divină. Nu te strădui din răsputeri să înfăptuiești un lucru – pur și simplu lasă lucrurile să evolueze de la sine. Nu te obosi permanent să înțelegi oamenii. Când așteptările tale au fost înșelate, așa trebuia să se întâmple. Transformă-te într-un observator foarte fin, judecă mai puțin, ascultă mai mult. Acordă-ți timp pentru a-ți deschide mintea în fața fascinantului mister și a incertitudinii pe care cu toții o resimțim.
Acest articol a fost publicat în ASTROLOGIE, Uncategorized, UNIVERS SPATIU SI TIMP. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s