Nocino, lichiorul care cucereşte lumea.

Îţi plac nucile? Atunci acest lichior este pentru tine. Tradiţional din zona Emilia Romagna, undeva la poalele Apeninilor, nocino cucereşte tot mai multe papile datorită complexităţii gustului.În Evul Mediu, nocino era folosit ca medicament în mănăstiri. În Emilia-Romagna, a luat faţa binecunoscutului limoncello, iar familiile din regiune garantează această reţetă ancestrală, care implică tone de nuci verzi culese cât mai devreme, cândva în apropierea Sf. Ioan Baptistul, pe 24 iunie. Nucile sunt apoi tăiate şi lăsate câteva luni în alcool cu zahăr şi mirodenii.Nocino, lichiorul care cucereşte lumea. Povestea băuturii tradiţionale din Emilia Romagna Iarna este cel mai potrivit moment să descoperi această delicatesă întunecată. De ce? Nocino este îmbuteliat vara şi lansat în preajma sărbătorilor. Pe vreme rece, gustul său îndrăzneţ, dulce amărui, merge direct în oase şi în suflet, spun cunoscătorii. Un elixir care este tot mai popular în barurile din toată lumea, motiv pentru care tot mai mulţi oameni îl cumpără şi pentru acasă. Ideal în cocktailuri sau folosit ca topping pentru îngheţate, nocino devine tot mai greu de găsit, cererea fiind uriaşă, notează Bloomberg.

Italienii spun că se bea de regulă după cină şi cu multă plăcere. Barmanii îl folosesc pentru a îmbogăţi gustul unui Manhattan sau pentru a-l complica pe cel al unui amaretto. Alţii îl combină cu rom negru, coniac sau whiskey irlandez. Un alt cocktail la mare căutare este compus din nocino, whiskey şi vin. Nocino stă cuminte la fundul paharului, pentru ca la final să te impresioneze cu dansul lui sublim, explică un barman.

Cel mai cunoscut este Nocino de Modena. Acest lichior are inclusiv propriul festival intitulat „Oraşul Nocino”, în inima Castelfranco Emilia, în a treia miercuri din iulie.

sursa:gustarte.ro

 

Anunțuri

Despre Eurocrystal

Lasă lumea să se desfășoare în fața ochilor tăi fără să încerci mereu să o înțelegi. Lasă relațiile să decurgă firesc, de vreme ce toate lucrurile se așază într-o ordine divină. Nu te strădui din răsputeri să înfăptuiești un lucru – pur și simplu lasă lucrurile să evolueze de la sine. Nu te obosi permanent să înțelegi oamenii. Când așteptările tale au fost înșelate, așa trebuia să se întâmple. Transformă-te într-un observator foarte fin, judecă mai puțin, ascultă mai mult. Acordă-ți timp pentru a-ți deschide mintea în fața fascinantului mister și a incertitudinii pe care cu toții o resimțim.
Acest articol a fost publicat în DIVERSE, SFATURI, Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s