ALERTĂ METEO de ninsori, viscol și ger la nivelul întregii țări

Administrația Națională de Meteorologie a emis, luni, o informare meteo de intensificări ale vântului, ninsori viscolite, mai ales la munte, și răcire accentuată a vremii, valabilă la nivelul întregii țări, începând de la ora 16:00.

download-1

 

În intervalul 12 decembrie, ora 16:00 — 13 decembrie, ora 14:00, temporar vor fi precipitații îndeosebi în centrul, sudul și estul țării, la început mixte, apoi mai ales sub formă de ninsoare, iar la munte va ninge. Local, se va depune strat de zăpadă, mai consistent în zona montană.

De asemenea, vor fi intervale de timp în care vântul va avea intensificări în majoritatea regiunilor.

În același timp, la munte, mai ales la altitudini mari, rafalele vor depăși 80 — 90 km/h și va fi viscol. În Moldova, Dobrogea și Muntenia (inclusiv în zona Municipiului București), local, vântul va depăși la rafală 50 — 60 km/h, viscolind trecător ninsoarea.

Vremea se va răci accentuat, vor predomina temperaturile negative, iar în noaptea de marți spre miercuri (13/14 decembrie) va fi ger (temperaturi minime sub—10 grade) în nordul, nord-estul, centrul țării, local în sud și pe arii mai restrânse în rest.

Anunțuri

Despre Eurocrystal

Lasă lumea să se desfășoare în fața ochilor tăi fără să încerci mereu să o înțelegi. Lasă relațiile să decurgă firesc, de vreme ce toate lucrurile se așază într-o ordine divină. Nu te strădui din răsputeri să înfăptuiești un lucru – pur și simplu lasă lucrurile să evolueze de la sine. Nu te obosi permanent să înțelegi oamenii. Când așteptările tale au fost înșelate, așa trebuia să se întâmple. Transformă-te într-un observator foarte fin, judecă mai puțin, ascultă mai mult. Acordă-ți timp pentru a-ți deschide mintea în fața fascinantului mister și a incertitudinii pe care cu toții o resimțim.
Acest articol a fost publicat în METEO, TOTUL DESPRE ROMANIA, Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s