UE a acţionat în instanţă şapte state membre.

Uniunea Europeană a înaintat acţiuni în instanţă împotriva a şapte state membre care nu au luat nici o măsură în scandalul din 2015 al fraudării de către Volkswagen a testelor de emisii. Între acestea sunt Germania, cel mai mare producător auto din Uniune, dar şi Marea Britanie, Spania sau Luxemburg.Comisarul european pentru industrie a explicat că autorităţile naţionale din statele respective trebuiau să se asigure că legea este respectată de constructorii de autovehicule, anunță rador.ro.

Ministrul german al transporturilor a reacţionat subliniind că singura ţară care a aplicat o întreagă listă de măsuri pentru prevenirea utilizării unor astfel de dispozitive este Germania. La rândul ei, Marea Britanie s-a declarat extrem de surprinsă de acţiunea Comisiei Europene, deoarece are o legislaţie în domeniu încă din 2009.

sursa:stiripesurse.ro
Anunțuri

Despre Eurocrystal

Lasă lumea să se desfășoare în fața ochilor tăi fără să încerci mereu să o înțelegi. Lasă relațiile să decurgă firesc, de vreme ce toate lucrurile se așază într-o ordine divină. Nu te strădui din răsputeri să înfăptuiești un lucru – pur și simplu lasă lucrurile să evolueze de la sine. Nu te obosi permanent să înțelegi oamenii. Când așteptările tale au fost înșelate, așa trebuia să se întâmple. Transformă-te într-un observator foarte fin, judecă mai puțin, ascultă mai mult. Acordă-ți timp pentru a-ți deschide mintea în fața fascinantului mister și a incertitudinii pe care cu toții o resimțim.
Acest articol a fost publicat în EUROPA, STIRI SI INFORMATII, Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s