Circa 70 de primari europeni pledează pentru primirea refugiaţilor

Circa 70 de primari europeni, majoritatea din Italia şi Germania, se vor afla vineri şi sâmbătă la Vatican pentru a pleda în favoarea primirii migranţilor, la invitaţia Papei Francisc, foarte implicat în această problemă, relatează AFP. Primarul Romei, Virginia Raggi, din cadrul Mişcării Cinci Stele (M5S, populist), a dat startul vineri acestor două zile de discuţii, evocând ‘o urgenţă cu caracter umanitar’, precum şi ‘o datorie de solidaritate morală’. ‘Trebuie să găsim soluţii printr-o schimbare radicală a politicilor şi alegerilor economice’, a afirmat ea, estimând în acelaşi timp că există societăţi occidentale care ‘au forţat refugiaţii să fugă’.

Primarul din Madrid, Manuela Carmena, o apropiată a partidului stângii-radicale Podemos, a denunţat la rândul său interdicţia ca migranţii să lucreze în zonele în care sunt primiţi. ‘Este o contradicţie uriaşă’, a criticat ea. ‘Noi pregătim oameni să nu muncească şi pierdem astfel talente ale oamenilor care au trecut prin atâtea dificultăţi să atingă acest paradis!’. Primari din numeroase mari oraşe germane sunt prezenţi la această reuniune denumită de Vatican: ‘Europa: refugiaţii sunt fraţii şi surorile noastre’. Printre aceştia se află şi edilul din Köln, Henriette Reker, al cărei oraş s-a aflat pe prima pagină a ziarelor din întreaga lume după un val de agresiuni sexuale comise de cetăţeni străini. Ea a fost înjunghiată la sfârşitul anului 2015 într-o piaţă de un bărbat care se opunea sosirii refugiaţilor, conform Agerpres.

Franţa este reprezentată la această reuniune de primarul socialist al Parisului, Anne Hildalgo, care va lua cuvântul sâmbătă dimineaţă, în timp ce Papa Francisc se va întâlni cu participanţii la reuniune în cursul după-amiezii. El va discuta cu primarul insulei greceşti Lesbos, Spyros Galinos, care l-a primit pe Suveranul Pontif în luna aprilie. ‘Suntem toţi migranţi’, a afirmat atunci Papa Francisc pe insula elenă, înainte de a reveni la bordul avionului papal împreună cu 12 refugiaţi sirieni musulmani.

sursa:stiripesurse.ro
Anunțuri

Despre Eurocrystal

Lasă lumea să se desfășoare în fața ochilor tăi fără să încerci mereu să o înțelegi. Lasă relațiile să decurgă firesc, de vreme ce toate lucrurile se așază într-o ordine divină. Nu te strădui din răsputeri să înfăptuiești un lucru – pur și simplu lasă lucrurile să evolueze de la sine. Nu te obosi permanent să înțelegi oamenii. Când așteptările tale au fost înșelate, așa trebuia să se întâmple. Transformă-te într-un observator foarte fin, judecă mai puțin, ascultă mai mult. Acordă-ți timp pentru a-ți deschide mintea în fața fascinantului mister și a incertitudinii pe care cu toții o resimțim.
Acest articol a fost publicat în EUROPA, STIRI SI INFORMATII, Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s