Imagini de o frumusețe rară: Miracolele ascunse care ne înconjoară(video)

Trăim într-o lume plină de frumuseți invizibile, atât de delicate și subtile încât sunt imperceptibile pentru ochiul uman. Există mișcări în jurul nostru care sunt atât de lente încât ochii nu le pot detecta, iar imaginile „time lapse” ne ajută să le descoperim și să ne lărgim perspectiva asupra vieții. Putem vedea cum se nasc și mor organismele, cum vița de vie supraviețuiește străpungând pământul pentru a prinde razele soarelui. La scară mare, imaginile „time lapse” ne ajută să vedem cum se mișcă planeta pe care trăim.

La cealaltă extremă sunt lucrurile care se mișcă prea repede pentru ca noi să le putem observa. Spre exemplu, atunci când vedem o libelulă, nu ne dăm seama că această mică insectă este unul dintre cei mai buni zburători din natură. Libelulele pot face cele mai uimitoare acrobații aeriene, reușind să zboare deasupra unui punct fix, să coboare în picaj, să zboare cu spatele sau răsturnate și pot pivota la 360 de grade cu doar trei bătăi din aripi.

Toate aceste imagini uimitoare au fost capturate pe film de cineastul Louie Schwartzenberg, cu ajutorul camerelor de înaltă viteză, al încetinitoarelor și al microscoapelor și au fost incluse într-un film 3D impresionant.

Va dorim vizionare placuta!

 

surse:google/incredibilia.ro/youtube
Anunțuri

Despre Eurocrystal

Lasă lumea să se desfășoare în fața ochilor tăi fără să încerci mereu să o înțelegi. Lasă relațiile să decurgă firesc, de vreme ce toate lucrurile se așază într-o ordine divină. Nu te strădui din răsputeri să înfăptuiești un lucru – pur și simplu lasă lucrurile să evolueze de la sine. Nu te obosi permanent să înțelegi oamenii. Când așteptările tale au fost înșelate, așa trebuia să se întâmple. Transformă-te într-un observator foarte fin, judecă mai puțin, ascultă mai mult. Acordă-ți timp pentru a-ți deschide mintea în fața fascinantului mister și a incertitudinii pe care cu toții o resimțim.
Acest articol a fost publicat în CURIOZITSTI, DOCUMENTAR, Uncategorized, VIDEO. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s