Trump s-a sucit iar. A mai renunțat la o promisiune.

Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, a indicat marţi că şi-a schimbat opinia privind folosirea torturii, pe care promisese, în timpul campaniei electorale, să o restabilească, transmite AFP preluat de agerpres

Tortura, interzisă sub administraţia lui Barack Obama, „nu va face atât diferenţa contrar la ceea ce cred mulţi oameni”, a declarat Trump, în timpul unei întâlniri cu redacţia New York Times.

Miliardarul a explicat că şi-a schimbat opinia referitoare la tortura din timpul interogatoriilor, inclusiv cea privind simularea înecului, după ce a discutat cu generalul de marină în rezervă James Mattis, pe care intenţionează „foarte serios” să-l numească în fruntea Pentagonului.

Domnul Mattis „mi-a spus: „eu n-am găsit niciodată asta util””, a relatat Trump, adăugând că acesta dă mai multă valoare câştigării încrederii suspecţilor şi recompensei pentru colaborare.

Viitorul preşedinte a explicat că a fost „foarte impresionat de răspunsul” generalului de 66 de ani când acesta i-a spus: „daţi-mi un pachet de ţigări şi două beri şi voi face mai bine decât asta”.

Generalul James Mattis, cunoscut pentru stilul său direct de a vorbi şi neîncrederea sa faţă de Iran, este foarte apreciat la Washington, notează AFP, care adaugă că numirea sa de către Senat nu ar trebui să pună probleme.

„Cred că este timpul să fie un general”, a afirmat marţi Donald Trump.

Dacă ar fi numit în fruntea Pentagonului, James Mattis ar fi al doilea general care va conduce apărarea americană după generalul George Marshall, în 1950.

sursa:stiripesurse.ro
Anunțuri

Despre Eurocrystal

Lasă lumea să se desfășoare în fața ochilor tăi fără să încerci mereu să o înțelegi. Lasă relațiile să decurgă firesc, de vreme ce toate lucrurile se așază într-o ordine divină. Nu te strădui din răsputeri să înfăptuiești un lucru – pur și simplu lasă lucrurile să evolueze de la sine. Nu te obosi permanent să înțelegi oamenii. Când așteptările tale au fost înșelate, așa trebuia să se întâmple. Transformă-te într-un observator foarte fin, judecă mai puțin, ascultă mai mult. Acordă-ți timp pentru a-ți deschide mintea în fața fascinantului mister și a incertitudinii pe care cu toții o resimțim.
Acest articol a fost publicat în EXTERNE, STIRI SI INFORMATII, Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s