GTK la Craiova: Prima fabrică deschisă de compania britanică în România

După ce Craiova a deturnat în favoarea sa o investiție majoră a grupului Clariant, o nouă companie vine să investească în orașul condus de Olguța Vasilescu. Este vorba despre GTK, o companie care produce ansamble de cabluri și cutii de protecție. 

Britanicii deschid astfel prima fabrică în România.

Produsele companiei britanice au o utilizare largă de la industria militară până la cea medicală. Noua fabrică are o suprafață de 450 de metri pătrați, iar dacă totul va decurge conform planurilor, suprafața ar putea fi extinsă până la 2000 de metri pătrați. Tehnologia folosită este una de înaltă tehnologie, cu echipamente care vor mări eficiența în procesul de producție.

„Este o investiţie semnificativă pentru GTK şi vine ca un rezultat al creşterii noastre continue. Noua facilitate extinde amprenta noastră globală şi vom putea oferi un număr şi mai mare de modele de fabricaţie atât clienţilor existenţi, cât şi celor noi. Ne extindem baza de clienţi, iar această nouă facilitate ne va ajuta să sporim nivelul nostru de servicii în regiune”, a declarat John Morath, directorul GTK.

Steve Robinson, directorului de operaţiuni al companiei, a menționat că uzina de la Craiova va avea aceeași producţie precum fabrica-mamă din Marea Britanie.

Compania GTK a fost fondată în 1990. Pe lângă fabricile din Marea Britanie și Craiova, compania este prezentă şi în Germania, Taiwan şi China.

surse:google/dcnews.ro
Anunțuri

Despre Eurocrystal

Lasă lumea să se desfășoare în fața ochilor tăi fără să încerci mereu să o înțelegi. Lasă relațiile să decurgă firesc, de vreme ce toate lucrurile se așază într-o ordine divină. Nu te strădui din răsputeri să înfăptuiești un lucru – pur și simplu lasă lucrurile să evolueze de la sine. Nu te obosi permanent să înțelegi oamenii. Când așteptările tale au fost înșelate, așa trebuia să se întâmple. Transformă-te într-un observator foarte fin, judecă mai puțin, ascultă mai mult. Acordă-ți timp pentru a-ți deschide mintea în fața fascinantului mister și a incertitudinii pe care cu toții o resimțim.
Acest articol a fost publicat în INTERNE, STIRI SI INFORMATII, TOTUL DESPRE ROMANIA, Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s