Ghiță, despre scandalul creșterii salariilor. ”E o crimă împotriva românilor”

Sebastian Ghiță a făcut pentru DCNews declarații privind disputa politică privind majorarea salariilor. Deputatul PRU cataloghează acțiunea de blocare a legii ca fiind o ”crimă” împotriva românilor.

”Am spus-o, PRU susține aceste majorări de salarii și de pensii. România are 5% creștere economică. Dacă s-ar fi adus și bani europeni, noi am fi dus-o mult mai bine anul acesta (…) Este vorba de a da românilor niște salarii cât de cât decente. Partidul România Unită dorește să ridice salariul minim la 2.000 de ron, și tot este puțin”.

Sebastian Ghiță consideră că măsura majorării salariilor este sustenabilă și că PNL o blochează deoarece la mijloc este un ”interes străin”. El a catalogat blocajul PNL ca fiind o ”crimă” și o ”nenorocire”.

”Este interes străin. Să ne înțelegem. Atunci când România a fost luată în custodie de ONG-iști, de ambasadorii multinaționalelor și de alții, tema lor a fost să nu se mărească salariile românilor. Să lucreze la multinaționale pentru 1.200 de ron. Și așa au făcut scandal că am ridicat salariul minim. Uite că nu s-a prăbușit România și lumea, din contră. Ne merge mai bine.

Să ții 2.7 milioane de români cu salariul minim, este o crimă, o nenoricire. Oamenii nu mănâncă cum trebuie, nu își hrănesc copiii cum trebuie, nu își trimit copiii în vacanțe, nu le cumpără haine, nu le cumpără cărți. Noi (nr. românii) nu am fost niciodată, nici văzuți, nici tratați așa. Și nici nu vom fi. Părinții noștri au muncit în țara asta și au creat valoare”, a declarat Sebastian Ghiță pentru DCNews.

Anunțuri

Despre Eurocrystal

Lasă lumea să se desfășoare în fața ochilor tăi fără să încerci mereu să o înțelegi. Lasă relațiile să decurgă firesc, de vreme ce toate lucrurile se așază într-o ordine divină. Nu te strădui din răsputeri să înfăptuiești un lucru – pur și simplu lasă lucrurile să evolueze de la sine. Nu te obosi permanent să înțelegi oamenii. Când așteptările tale au fost înșelate, așa trebuia să se întâmple. Transformă-te într-un observator foarte fin, judecă mai puțin, ascultă mai mult. Acordă-ți timp pentru a-ți deschide mintea în fața fascinantului mister și a incertitudinii pe care cu toții o resimțim.
Acest articol a fost publicat în POLITICA, STIRI SI INFORMATII, TOTUL DESPRE ROMANIA, Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s