Ministerul Pensiei Speciale înghite anual 1,5 miliarde euro. Cine sunt pensionarii speciali care primesc bani în plus de la Buget

Peste 8.185 de persoane beneficiază de pensii civile speciale de peste 3.500 de lei. Sunt foşti parlamentari, diplomați, magistrați, grefieri, personal aeronautic sau de la Curtea de Conturi. Bugetul de stat a alocat în acest an 655 de milioane de lei pentru plata acestor privilegii. Alţi 150.000 de foşti militari beneficiază şi ei de pensii speciale, care costă bugetul alte 5,4 miliarde de lei. În total, statul dă peste 6 miliarde de lei, anual, pentru a suplini pensiile a 158.185 de oameni. În medie, 37.930 de lei pentru fiecare pensionar special.

ministerul-pensiei-speciale-inghite-anual-1-5-miliarde-euro-cine-sunt-pensionarii-speciali-care-primesc-bani-in-plus-de-la-buget-18555751

Guvernanţii ne spun de ani de zile că nu sunt bani pentru majorarea pensiilor, însă bagă mâna până la cot în punga comună care este bugetul de stat, din care scot bani doar pentru unii. Cei mai norocoşi sunt pensionarii civili, adică foştii procurori, judecători, parlamentari, diplomaţi, angajaţi ai Curţii de Conturi şi aviatori care beneficiază de pensii de serviciu sau speciale, cum li se mai spune. Fiecare astfel de pensionar “special” ne costă, în medie, 80.023 de lei, anual, adică circa 17.783 de euro. Deşi au fost civili şi pensiile lor ar trebui calculate la fel ca şi celelalte din sistemul public, ei au parte de reguli speciale care-i favorizează să ridice teancuri de bani.

Plătim noi pentru ei

Bugetul de stat a cheltuit 491,24 milioane de lei, în primele nouă luni ale anului, cu plata pensiilor speciale civile, potrivit datelor oferite de Casa Naţională de Pensii. Adică, pe tot anul, va cheltui aproape 655 de milioane de lei, circa 145 de milioane de euro, pentru cei 8.185 de pensionari speciali. Pensii lor sunt plătite atât de la Bugetul de Asigurări Sociale, cât şi de la Bugetul de Stat. Pentru pensia aferentă sistemului public, calculată ca la ceilaţi români pe baza punctajului anual, plata se realizează din Bugetul Asigurărilor Sociale de Stat, iar diferenţa dintre pensia specială de serviciu şi pensia din sistemul public se realizează de la Bugetul de Stat. Practic, dacă aceste pensii ar fi calculate după aceleaşi reguli cu ale celor mai mulţi români, statul ar economisi 655 de milioane de lei, circa 145 de milioane de euro.

Reguli draconice pentru muritorii de rând

Peste cinci milioane de pensionari se zbat într-o sărăcie lucie şi nu li se măresc pensiile pentru că nu sunt bani. Pensia medie în sistemul public de stat era de 886 de lei, la sfârşitul lunii septembrie, iar 2.182.356 de români aveau pensii sub acest nivel mediu. Mai mult, peste jumătate de milion de români trăiesc cu pensia minimă de 400 de lei. Nici cei care au avut salarii mari şi au contribuit toată viaţa cu bani buni la pensii nu se aleg cu cât ar trebui conform sumelor plătite. În sistemul public, numai 26.000 de români au pensii peste 3.000 de lei pentru că regulile sunt foarte dure. Pensia în sistemul public se calculează prin înmulţirea punctajului mediu anual realizat cu valorea punctului de pensie. Problema este că punctajul mediu anual se determină prin adunarea numărului de puncte din fiecare an împărţite la stadiul complet de cotizare, care este de 35 de ani. Prin urmare, ca să ai o pensie de peste 886 de lei (pensia medie), trebuie să fi lucrat mai mult de 35 de ani şi să fi avut an de an salariul mai mare decât salariul mediu brut, care acum este de 2.681 de lei.

Relaxare pentru semizei

Pensiile medii ale celor 8.185 de pensionari speciali civili diferă în funcţie de breasla din care provin seniorii. Cei mai tari sunt pensionarii aviatori, care au o pensie medie cât 12 din sistemul public, urmaţi de procurori şi judecători, care au 11 pensii din sistemul public, şi angajaţii Curţii de Conturi, care ridică o pensie medie cât opt din sistemul public.Regulile pentru ieşirea la pensie a celor şase categorii de salariaţi privilegiaţi sunt cu totul altele. Pensia acestora reprezintă 80% din media veniturilor totale brute, adică şi sporuri, prime etc., realizate în ultimele 12 luni de activitate anterioare lunii în care se depune cererea. Nu e niciun stres că punctajul în ceilalţi ani a fost sub nivelul mediu sau că numărul de ani munciţi nu a fost 35.

 

Pensiile de serviciu  între 3,5 şi 12 pensii medii din sistemul public

Denumire       Număr beneficiari          Pensia medie (lei)  Nr.pensii medii sis. pub

Sistem public         5.085.603               886                                      1                                 Corpul diplomatic şi consular       726          5.316                      6

Parlamentari                  562          3.053                              3,5

Personal aeronautic civil               1.370               10.801                    12

Procurori şi judecători           3.350               9.918                      11

Personal auxiliar parchete şi judecătorii      1.676               3.615               4

Angajaţi Curtea de Conturi                   504          7.444               8,5

Sursa: Casa de Pensii

 

Pensia medie pentru militari: 3.200 de lei

Pe lângă pensiile speciale ale civililor, Bugetul de Stat va mai aloca în acest an alte 5,4 miliarde de lei pentru plata pensiilor militarilor. Este vorba despre peste150.000 de foşti militari, din care 75.458 provin de  MApN, 69.180 de la Ministerul de Interne și 9.414 de la SRI. Ministerul de Finanţe a făcut publice aceste date la solicitarea deputatei PNL Andreea Paul. Din aceste date rezultă că pensia medie pentru militari este un pic peste 3.200 de lei.

sursa:jurnalul.ro
Anunțuri

Despre Eurocrystal

Lasă lumea să se desfășoare în fața ochilor tăi fără să încerci mereu să o înțelegi. Lasă relațiile să decurgă firesc, de vreme ce toate lucrurile se așază într-o ordine divină. Nu te strădui din răsputeri să înfăptuiești un lucru – pur și simplu lasă lucrurile să evolueze de la sine. Nu te obosi permanent să înțelegi oamenii. Când așteptările tale au fost înșelate, așa trebuia să se întâmple. Transformă-te într-un observator foarte fin, judecă mai puțin, ascultă mai mult. Acordă-ți timp pentru a-ți deschide mintea în fața fascinantului mister și a incertitudinii pe care cu toții o resimțim.
Acest articol a fost publicat în INTERNE, STIRI SI INFORMATII, TOTUL DESPRE ROMANIA, Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s