EXCLUSIV Cheloo a recunoscut în faţa procurorilor că s-a drogat. Solistul trupei Paraziţii şi-a negociat şi pedeapsa penală

Cătălin Ştefan, solistul trupei Paraziţii cunoscut sub numele Cheloo, şi-a recunoscut faptele în dosarul de trafic şi consum de droguri în care este anchetat de procurorii DIICOT Serviciul Teritorial Ploieşti. Surse judiciare au precizat că artistul a făcut un acord de recunoaştere a vinovăţiei, procedură care îi permite să-şi negocieze pedeapsa.

646x404-7

Cheloo, solistul trupei Paraziţii, şi-a recunoscut faptele în dosarul de trafic şi consum de droguri în care este anchetat de procurorii DIICOT Serviciul Teritorial Ploieşti. Surse judiciare apropiate anchetei au declarat că artistul a făcut o cerere în vederea unui acord de recunoaştere a vinovăţiei, o procedură recent introdusă în Codul Penal, care permite persoanei pe numele căreia a fost pusă în mişcare urmărirea penală să-şi negocieze pedeapsa cu procurorul de caz, dacă îşi recunoaşte faptele. Aceleaşi surse au precizat că solistul trupei Paraziţii a recunoscut că a deţinut şi consumat droguri (cannabis), iar pedeapsa solicitată de artist prin intermediul acestei proceduri este de amendă penală sau închisoare cu suspendare. Una dintre condiţiile încheierii acordului este ca pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea ce formează obiectul cauzei să fie amenda sau închisoarea de cel mult 7 ani. Următoarea fază a dosarului în care Cătălin Ştefan – Cheloo este acuzat de consum şi trafic de droguri este sesizarea instanţei de judecată, în cazul de faţă Tribunalul Prahova, care va decide dacă acordul de recunoaştere a vinovăţiei este admisibil sau nu. Deocamdată, sesizarea lui Cătălin Ştefan nu a fost înregistrată pe rolul Tribunalului. Cheloo a ajuns în faţa procurorilor DIICOT din Ploieşti în urma unor percheziţii care au avut loc în Prahova, dar şi în Bucureşti şi Ialomiţa, în primăvara acestui an, mai exact pe data de 30 martie. Atunci poliţiştii au descins şi la Breaza, acolo unde artistul deţine o casă de vacanţă şi unde au fost găsite câteva grame de cannabis. Cheloo a fost adus la parchet în calitate de suspect, împreună cu peste 90 de persoane, în mare parte adolescenţi. Procurorii nu au cerut arestarea preventivă pe numele artistului, dar au decis să-l ancheteze în continuare sub control judiciar. În aceeaşi cauză au fost arestate preventiv opt persoane, cunoscuţi interlopi din zona Câmpina, sub acuzaţiile de trafic de droguri de risc.
sursa:google/adevarul.ro

Anunțuri

Despre Eurocrystal

Lasă lumea să se desfășoare în fața ochilor tăi fără să încerci mereu să o înțelegi. Lasă relațiile să decurgă firesc, de vreme ce toate lucrurile se așază într-o ordine divină. Nu te strădui din răsputeri să înfăptuiești un lucru – pur și simplu lasă lucrurile să evolueze de la sine. Nu te obosi permanent să înțelegi oamenii. Când așteptările tale au fost înșelate, așa trebuia să se întâmple. Transformă-te într-un observator foarte fin, judecă mai puțin, ascultă mai mult. Acordă-ți timp pentru a-ți deschide mintea în fața fascinantului mister și a incertitudinii pe care cu toții o resimțim.
Acest articol a fost publicat în MUZICA, STIRI SI INFORMATII, Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s