Povestea unui avion 100% românesc. După performanțe, IAR 80 se număra printre primele patru avioane de luptă din lume, la intrarea României în Cel de-al Doilea Război Mondial!

„Ostaşi, vă ordon: treceţi Prutul. Sdrobiţi vrăjmaşul din Răsărit şi din Miază-Noapte. Desrobiţi din jugul roşu al bolşevismului pe fraţii noştri cotropiţi. Reîmpliniţi în trupul ţării glia străbună a Basarabilor şi codrii voevodali ai Bucovinei, ogoarele şi plaiurile voastre.” Așa a sunat ordinul pe care generalul Ion Victor Antonescu (care peste puțină vreme, după vreo 2 luni, avea să devină mareșal) l-a dat trupelor române în cea de-a douăzecișidoua zi a lunii lui Cireșar, anul 1941. Și România a intrat în marele război!

Se spune că, în zilele acelea de pomină, primele care au pătruns pe teritoriul Uniunii Sovietice și au atacat, cu furie, armatele colosului roșu au fost avioanele românești. Și când spunem românești nu ne referim doar la proprietarul lor, care era statul român. Ci și la faptul, foarte important, că avioanele care au atacat pozițiile armatei de ocupație sovietice erau 100% românești, prin proiectare și prin fabricare. Este vorba despre legendarele avioane IAR 80, concepute și construite în întregime la Brașov.

i-5

Cu puțin efort, imaginați-vă cum ar fi ca, în clipa de față, să existe un avion produs chiar aici, în România, care să se situeze, ca nivel de performanță, printre primele din lume, concurând cu Eurofighter Typhoon, Dassault Rafale sau Sukhoi Su-35, ca să nu mai zicem de americanele Lockheed Martin F-35 sau F-22 Raptor!

i-4

Ei bine IAR 80, aparat conceput și construit de la zero de către români, într-un timp record (un an și patru luni) se situa printre primele patru avioane de luptă din lume la începutul anilor ′40, din punct de vedere al vitezei și manevrabilității.

IAR 80 era un avion de tip monoplan, ce dispunea de un motor de peste 1000 CP, fiind specializat în vânătoare, dar care putea executa cu succes și misiuni de bombardament în picaj. Calitățile sale de avion de vânătoare au fost extrem de utile în contracararea bombardierelor americane (B-24 Liberator) care decolau din Egipt în roiuri uriașe, spre a nimici, sub „covor de bombe”, rafinăriile de pe Valea Prahovei. Multe dintre bombardierele americane nu s-au mai înapoiat nicicând la bază, fiind nimicite de puternica antiaeriană din „fortăreața Ploiești” și deopotrivă de avioanele IAR 80.

i-2

La un moment dat, în plin război, pe porțile fabricii brașovene ieșeau câte două astfel de avioane pe zi, astfel că Armata Română dispunea de sute de aparate. Aparatul de zbor românesc avea o lungime de aproape 9 metri, o anvergură a aripilor de peste 10 metri și cântărea 2,5 tone, cu tot cu pilot, muniție și armament. Pentru acele vremuri, era un aparat de zbor extrem de performant, greu de egalat în văzduh. Se putea ridica la o înălțime de peste 10 kilometri și putea atinge viteza de 550 km/h.

În prima zi de luptă pentru eliberarea Basarabiei, primele „victime” ale mitralierelor piloților români de pe aparatele IAR 80 au fost avioanele sovietice care aveau baza la Bolgrad. Acestea au fost nimicite în mai puțin de o jumătate de oră. Amănunt „nesemnificativ”: o mare parte dintre inginerii care au proiectat avionul  IAR 80 proveneau din Basarabia. Apoi, avioanele autohtone au obținut victorie după victorie.

i-7

Din bilanțul efectuat după dezrobirea teritoriilor românești de dincolo de Prut a reieșit că aviația noastră făcuse una cu pământul peste 240 de avioane sovietice. Și atunci, la fel ca în majoritatea celorlalte bătălii aeriene în care piloții români au luptat la bordul avioanelor IAR 80 (și IAR 81), adversarii au fost în superioritate numerică. Dar superioritatea calitativă a avioanelor românești a făcut diferența, în favoarea noastră. Și eroismul piloților…

i-3

După ce au fost folosite pe toată durata războiului, aparatele IAR 80 au fost date la casat la jumătatea anilor ′50, când în afara țării tehnica de luptă avansase mult și se impunea înlocuirea lor; firește cu aparate produse în URSS. După unele surse, în urmă cu două decenii mai exista, încă, un avion IAR 80, în Turcia.

Cu avioanele IAR 80 piloții români au săvârșit acte de o incredibilă vitejie împotriva aparatelor de zbor sovietice, americane, engleze, germane, ungurești. În România nu s-a mai păstrat niciun avion IAR 80. Concluzia? O poate extrage cititorul…

iar-80-vs-p-38i-1

Autor: Tomi Tohăneanu
Surse informații: http://www.romanialibera.ro, cersipamantromanesc.wordpress.com, http://www.rumaniamilitary.ro
Surse imagini: http://www.ipmsstockholm.org, http://www.suggest-keywords.com, fightersandbombers.tumblr.com
Anunțuri

Despre Eurocrystal

Lasă lumea să se desfășoare în fața ochilor tăi fără să încerci mereu să o înțelegi. Lasă relațiile să decurgă firesc, de vreme ce toate lucrurile se așază într-o ordine divină. Nu te strădui din răsputeri să înfăptuiești un lucru – pur și simplu lasă lucrurile să evolueze de la sine. Nu te obosi permanent să înțelegi oamenii. Când așteptările tale au fost înșelate, așa trebuia să se întâmple. Transformă-te într-un observator foarte fin, judecă mai puțin, ascultă mai mult. Acordă-ți timp pentru a-ți deschide mintea în fața fascinantului mister și a incertitudinii pe care cu toții o resimțim.
Acest articol a fost publicat în ISTORIE, Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s