Misterele Operaţiunii „Sirius”

c6c6bf791cb6e894b6ddf8863c0cfbd0

Au trecut 32 de ani de când, printr-o operaţiune secretă, piloţi militari români au plecat în Republica Populară Angola, pentru a pune bazele Comandamentului Aviaţiei Militare al ţării africane. 150 de specialişti, o firmă civilă care avea declarată activitatea de a instrui piloţi de agrement şi 18 avioane şi şase elicoptere, toate de producţie românească, au însemnat pe scurt Operaţiunea „Sirius“. Sarcina de a conduce această misiune secretă, în anii 1981-1982, i-a revenit generalului Aurel Niculescu. La aproape 90 de ani, capul operaţiunii spune că, deşi în ţară, în prezent, se cunosc la fel de multe ca şi la data plecării în Angola, adică aproape nimic, peste hotare secretul nu a fost la fel de bine ţinut, ceea ce le-a pus în permanenţă în pericol vieţile românilor implicaţi. „Misiunea a fost ultrasecretă, dar sunt secrete şi secrete. La o zi sau două după ce am ajuns, îi auzeam la radio pe cei din Africa de Sud vorbind despre venirea românilor la Negage ca să zboare cu „barboleta“. „Barboleta” înseamnă „fluturaş“ în limba portugheză. Deşi am ajuns acolo pe linie civilă, printr-o firmă civilă, Romconsult, tot s-a aflat. Până la urmă, am renunţat şi noi la mascările astea exagerate. La început, am luat armament de la angolezi, ca să ne apărăm, dar când s-a auzit în ţară, după vreo zece zile, m-au cam tras la răspundere pentru că am schimbat destinaţia şi faţada misiunii noastre, că, înarmaţi, nu mai puteam pretinde că pregătim piloţi pentru destinaţii sportive. Ştiam cu aproximaţie unde o să ajungem pentru că, înainte cu un an, eu şi încă patru ofiţeri am fost în recunoaştere. Dar recunoaşterea am făcut-o într-un alt loc, unde, de fapt, nu am ajuns. Noi am fost la Lobito, pe malul oceanului, şi am ajuns la Negage. Ce-i drept, a fost mai bine, pentru că Negage este poziţionat într-o zonă muntoasă, cum ar fi la noi localitatea Breaza“, a povestit general-locotenent în retragere Aurel Niculescu.

DE LA ZERO Operaţiunea „Sirius“ nu a fost o misiune uşoară şi asta pentru că militarii români au fost nevoiţi să ia totul de la zero. „Cred că am fost ales pentru că aveam experienţă. Timp de zece ani am fost comandantul şcolii de aviaţie militară de la Bobocu. A fost destul de greu când am ajuns acolo. Nu era nimic organizat. Nu erau decât câţiva ofiţeri angolezi, respectiv viitoare cadre ale şcolii de aviaţie. Misiunea noastră era să înfiinţăm o şcoală militară de aviaţie. Acolo era un aerodrom, care însă nu mai fusese folosit de ani de zile, de când se retrăseseră portughezii. Încet, încet, am demonstrat că românul se descurcă în situaţii grele şi ne-am apucat de gospodărirea locului de trai şi, în paralel, i-am ajutat şi pe angolezi să organizeze hangarele, sălile de cursuri şi clădirea Statului Major. Din punct de vedere al pregătirii, erau la nivelul de şapte clase. Dar aveau un talent nativ şi prindeau foarte repede. Dacă în primele săptămâni alergam după ei să îi băgăm la cursuri, cu arcanul, cum se spune la noi, după aceea nu am mai avut probleme. Mai mult, dacă în primele două-trei luni făceam şi ore de meditaţii cu ei, după aceea nu a mai fost nevoie“, a povestit şeful Operaţiunii „Sirius“.

„S-AU BUCURAT CÂND AM VENIT“ „Acolo mai erau şi consilieri ruşi şi cubanezi, ei se ocupau de infanterie. Dintre toţi, cu noi s-au comportat foarte bine şi au fost foarte bucuroşi că ne-am dus acolo. Era poate şi o afinitate de vorbire, pentru că portugheza este apropiată de limba noastră, iar după câteva cuvinte în portugheză şi nişte semne făcute în româneşte, te puteai înţelege. Ca să ne mai destindem, am făcut o echipă artistică cu care ţineam spectacole în zonă, am făcut o expoziţie de împletituri, făcute de piloţii noştri, şi o echipă de fotbal. Dar, cu toate astea, ne-a fost greu. În primele cinci-şase luni nici nu am avut legătură telefonică cu ţara. Era doar o legătură periodică cu ambasada română din Luanda, dar care nu putea să ne fie de ajutor faţă de ce treburi sau necazuri aveam noi. Ţin minte că pe paraşutistul nostru l-am găsit plângând în hangar. Deşi era un om călit, a fost doborât de dorul de casă“, îşi aminteşte generalul Niculescu. Mai mult, generalul susţine că patrulele rebelilor din UNITA erau un pericol constant. „Era o situaţie tensionată. Aveam angolezii cu care lucram, dar şi câţiva ruşi, cu care însă nu aveam voie să vorbim şi care ne anunţau în ce seară nu era bine să ieşim din casă pentru că erau patrulele UNITA în zonă”, îşi aminteşte generalul. Deşi abia aveau ce mânca, generalul Niculescu povesteşte că militarii angolezi erau foarte modeşti şi respectuoşi. „Noi primeam o dată pe lună mâncare cu un avion de transport din ţară. Au fost şi câteva cazuri când timp de câteva zile nu a ajuns avionul şi am mâncat hrană de război. Mâncare de la ei nu am luat, că şi ei erau vai de capul lor. Pentru că, la primele zboruri, organismul este supus la un efort mai mare, instructorul lua o bucată de pâine sau o gustare pentru elevul angolez care urma să zboare, ca să nu leşine de foame“, a declarat Niculescu.

PILOT DECEDAT ÎN ANGOLA Operaţiunea nu a fost însă încununată numai de succese. În timpul unui zbor de antrenament, un instructor român, maiorul Gheorghe Preda, şi-a pierdut viaţa. „La noi este un obicei prost cu instructorul şi cu elevul. Până când îl înveţi pe elev, tu, ca instructor, eşti atent. El zbura cu un elev care urma să piloteze singur şi nu a fost atent. Elevul a făcut o greşeală, a tăiat practic motorul, şi instructorul nu a mai putut să facă nimic ca să remedieze problema şi s-au prăbuşit“, a povestit generalul. Un alt eveniment nefericit a avut loc chiar cu o lună înainte de finalul operaţiunii. „Un instructor român cu un elev angolez au plecat cu un BN-2, cu o echipă de şase fotografi germani, ca să survoleze graniţa dintre Zair şi Angola. Au plecat pe ceaţă, în speranţa că se va ridica, dar nu s-a întâmplat acest lucru. Pilotul nostru nu a mai putut să se ghideze şi, după ce s-a învârtit timp de câteva zeci de minute ca să găsească o spărtură, a aterizat în Congo şi a rupt avionul. L-au arestat congolezii, l-au bătut şi după două săptămâni i-au dat drumul. De nemţi nu am mai auzit nimic. Ultimul zbor în Angola l-am făcut eu, pe 15 decembrie 1982, în mod demonstrativ. În august 1983, am ieşit la pensie. Primul zbor din carieră l-am făcut în 1942, la Roşiorii de Vede, iar ultimul zbor – în 1982, în Angola“, a mărturisit generalul Niculescu. În baza din Angola a fost ridicat un monument în memoria pilotului român mort la datorie.

DESTITUIT DE FRATELE LUI CEAUŞESCU Plecarea din Angola a venit, pentru generalul Niculescu, într-un moment de declin al carierei, la doar câţiva ani după ce fusese destituit din funcţia de comandant al Aviaţiei Militare. „Am fost retrogradat pentru indisciplină. Eu, fiind comandantul aviaţiei, când zbura tovarăşul Ceauşescu, trebuia să stau în punctul de comandă. Pe 16 iunie, când se întorcea de la Oradea spre Băneasa, am anunţat Comitetul Central, aşa cum era protocolul. Nu eram însă în punctul de comandă, ci la ştrandul generalilor. Când a intrat avionul la aterizare, pe direcţia lui a apărut un nor şi pilotul, pentru că nu avea voie să treacă cu preşedintele prin situaţii periculoase, a comunicat că nu poate să treacă şi că aterizează pe Otopeni. Şi asta a făcut. Am fost anunţat prin telefon şi am fost de acord. I-am zis pilotului să facă un tur de pistă mai mare ca să aibă timp să ajungă de la Băneasa la Otopeni şi mulţimea care îl aştepta pe Ceauşescu. A doua zi, m-a chemat Dincă, şeful Secţiei Militare la Comitetul Central, şi m-a muştruluit cu de la el putere, pentru că Ceauşescu nu ne-a spus nimic. După o săptămână, m-a chemat fratele preşedintelui, Ilie Ceauşescu, şeful Direcţiei Politice, şi mi-a spus că, din cauza incidentului, sunt destituit din funcţie“, a mărturisit comandantul Operaţiunii „Sirius“. Povestea operaţiunii secrete poate fi văzută în imagini, până pe 27 noiembrie, la Muzeul Marinei Române, unde Asociaţia Română pentru Propagandă şi Istoria Aeronauticii (ARPIA) – filiala Constanţa a organizat o expoziţie cu imagini-document dedicată şcolii româneşti de aviaţie din Angola.

sursa:telegrafonline.ro
Anunțuri

Despre Eurocrystal

Lasă lumea să se desfășoare în fața ochilor tăi fără să încerci mereu să o înțelegi. Lasă relațiile să decurgă firesc, de vreme ce toate lucrurile se așază într-o ordine divină. Nu te strădui din răsputeri să înfăptuiești un lucru – pur și simplu lasă lucrurile să evolueze de la sine. Nu te obosi permanent să înțelegi oamenii. Când așteptările tale au fost înșelate, așa trebuia să se întâmple. Transformă-te într-un observator foarte fin, judecă mai puțin, ascultă mai mult. Acordă-ți timp pentru a-ți deschide mintea în fața fascinantului mister și a incertitudinii pe care cu toții o resimțim.
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s