Studiu:Ce efecte benefice are marijuana asupra unei boli foarte raspandite

5_Questions_About_Medical_Weed-300x163

Un compus purificat derivat din marijuana are potenţialul de a reduce crizele de epilepsie în rândul copiilor şi adolescenţilor diagnosticaţi cu o formă severă a acestei boli şi care este rezistentă în faţa altor tratamente, potrivit unui studiu realizat de curând în Statele Unite ale Americii, citat de Mediafax.

Pacienţii care au adăugat ulei de cannabidiol (CBD) cu concentraţie de 99% în tratamentele lor actuale au beneficiat de o scădere, în medie, a numărului de crize de epilepsie, de la 30 pe lună la mai puţin 16 în aceeaşi perioadă. Aceste cifre reprezintă o diminuare cu 37% a frecvenţei crizelor de epilepsie, pe o durată de 12 săptămâni, afirmă autorii acestui studiu, publicat în revista medicală Lancet Neurology, informează Reuters. „Pentru acel grup, care a manifestat o rezistenţă deosebită la tratamentele uzuale, descoperirea noastră a fost pozitivă, incredibil de benefică, deşi nu am avut un grup de control cu rol de comparaţie”, a explicat Orrin Devinsky, cercetător la Langone Medical Center din New York, coordonatorul studiului. CBD este un compus care există în stare naturală în marijuana, iar efectele sale asupra creierului sunt deja cunoscute. Este important de notat faptul că CBD nu produce starea de „plutire”, caracteristică altor droguri, a precizat profesorul Devinsky. Noul studiu nu influenţează negativ nici utilizarea marijuanei în scopuri medicale şi a altor compuşi din această plantă. Formula de CBD folosită în acest studiu reprezintă un extract uleios concentrat, denumit Epidiolex, produs de GW Pharmaceuticals, compania care a oferit o finanţare parţială pentru această cercetare. Produsul este în prezent evaluat de experţii de la Food and Drug Administration din Statele Unite, în vederea autorizării comercializării sale. Studii anterioare care au vizat efectele pe care CBD şi marijuana medicinală le au asupra mai multor tipuri de epilepsie au generat rezultate limitate, supuse controverselor şi interpretărilor, întrucât unii dintre pacienţi au beneficiat într-adevăr de o reducere a crizelor, în timp ce alţii au suferit o intensificare a acestora. Pentru noul studiu, cercetătorii americani au monitorizat 214 pacienţi în 2014 şi 2015, provenind din 11 centre de tratare a epilepsiei din Statele Unite. În rândul voluntarilor au existat persoane cu forme diferite de epilepsie, precum Dravet şi sindromul Lennox-Gastaut. Toţi pacienţii prezentau o formă tipică de rezistenţă la tratamentele actuale. Scopul a fost acela de a ajuta medicii să realizeze dozaje mai eficiente ale compuşilor benefici, să studieze efectele secundare şi să observe dacă starea lor de sănătate s-a ameliorat sau nu. Participanţii au început cu cantităţi cuprinse între 2 şi 5 miligrame de CBD, administrate în două doze zilnice. Apoi, doza a crescut treptat până la 25-50 de miligrame, pe parcursul următoarelor 12 săptămâni. Pacienţii au continuat în această perioadă să primească tratamentele lor prestabilite. Aproximativ 37% dintre pacienţi au beneficiat de o reducere la jumătate a numărului de crize de epilepsie. De asemenea, 22% dintre voluntari au beneficiat de o reducere de cel puţin 70%, iar 8% dintre ei au prezentat o scădere a frecvenţei de declanşare a crizelor de cel puţin 90%. În total, 20 de pacienţi au prezentat însă şi câteva efecte secundare severe, posibil asociate cu consumul de CBD. Cea mai frecventă dintre ele este o formă severă de criză, denumită „status epilepticus”. Doat 5 dintre aceşti voluntari au renunţat însă la compusul de CBD din cauza efectelor secundare. Potrivit profesorului Devinsky, testele clinice cu CBD realizate de echipa sa de cercetători, aflate în prezent în derulare, vor fi finalizate în februarie 2016.

sursa: nasul.tv

 

Anunțuri

Despre Eurocrystal

Lasă lumea să se desfășoare în fața ochilor tăi fără să încerci mereu să o înțelegi. Lasă relațiile să decurgă firesc, de vreme ce toate lucrurile se așază într-o ordine divină. Nu te strădui din răsputeri să înfăptuiești un lucru – pur și simplu lasă lucrurile să evolueze de la sine. Nu te obosi permanent să înțelegi oamenii. Când așteptările tale au fost înșelate, așa trebuia să se întâmple. Transformă-te într-un observator foarte fin, judecă mai puțin, ascultă mai mult. Acordă-ți timp pentru a-ți deschide mintea în fața fascinantului mister și a incertitudinii pe care cu toții o resimțim.
Acest articol a fost publicat în SANATATE, Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s